O investigație condusă de ziarul The Observer artă că datele sunt partajate în secret, dar fără acordul utilizatorilor. Acestea sunt utilizate apoi de Meta, compania-mamă a Facebook, cu scopul de a profila anumite persoane ca “jucători/persoane interesate de jocurile de noroc”.

Apoi, platforma de socializare afișează foarte agresiv conținut/ reclame la cazinouri, dar și site-uri de pariuri online pe profilurile acestora.

Procedura este făcută prin intermediul unui instrument de urmărire ascuns, cunoscut sub numele de Meta Pixel, încorporat în zeci de site-uri de jocuri de noroc din Marea Britanie. Aesta colectează automat informații despre vizitatori, inclusiv ce pagini web accesează și butoanele pe care dau click.

Chiar dacă legea interzice colectarea datelor fără acordul explicit al utilizatorilor, Observer, a făcut un experiment pe 150 de site-uri destinate jocurilor de noroc. Astfel, a constatat că 52 dintre acestea au partajat, fără permisiune, date către Meta.

De asemenea, relevă jurnaliștii care au luat parte la experiment, transferul de date a avut loc odată cu încărcarea paginii web, înainte ca aceștia să dea click pentru a accepta/ refuza partajarea anumitor date în scopuri de marketing.

Apoi, în zilele următoare, conturile experiementale ale celor de la Observer au fost bombardate gresiv cu reclame la site-uri de jocuri de noroc. Asta arată faptul că au fost profilați de Meta ca fiind “persoane interesate de jocurile de noroc”.

Experții în confidențialitatea și protecția datelor avertizează că partajarea datelor cu Meta este problematică chiar și atunci când există consimțământ, însă transmiterea acestora fără o aprobare clară și informată reprezintă o încălcare flagrantă a legii.

enter image description here