Autoritatea pentru Digitalizarea României a anunțat când își revine ghiseul.ro, în contextul întreruperii serviciilor furnizate de platformele ADR SEAP, PCUE, SIAE și GHIȘEUL.RO:
Se remediază defecțiunea
”Procesul de remediere a defecțiunilor apărute, ca urmare a problemelor din rețeaua publică electrică din dimineața zilei de 11 februarie, necesită un timp mai mare decât cel estimat inițial. Experții Autorității pentru Digitalizarea României sunt implicați în soluționarea problemelor, termenul pentru reluarea funcționalităților fiind azi, începând cu ora 18.00.
Subliniem faptul că sistemele (datele/fișierele) nu sunt afectate, dar prezentarea lor în Internet depinde de procesul de restaurare. Timp estimat pentru reluarea activității - ora 18:00. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat!
Având în vedere inconsistențele din data de 11.02.2025 ale infrastructurii tehnice de la sediul secundar al Autorității pentru Digitalizarea României din strada Italiană nr. 22, vă informăm că, pentru respectarea principiului tratamentului egal și asigurarea nerestricționată a accesului la procedurile de achiziție publică, toate procedurile online cu data limită de depunere 11-12.02.2025 ora 15:00, precum și fazele finale de licitație electronică cu date limită de depunere 11.-12.02.2025 ora 16:00, se amână pentru data de 13.02.2025, la aceleași ore de închidere”, conform Autorității pentru Digitalizarea României.