Avertizare ANM de Cod galben de vreme rea. Județele vizate

Localităţi din cinci judeţe sunt vizate de o serie de avertizări nowcasting Cod galben de averse, descărcări electrice şi intensificări ale vântului, pe durata orei următoare, anunță ANM.

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), se vor semnala averse torenţiale, care vor acumula 15 - 25 l/mp, descărcări electrice, vânt şi grindină, în zona judeţelor: Mureş, Caraş-Severin, Arad, Timiş şi Sălaj.

Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, notează ANM.