Prognoza meteo. ANM a emis Cod galben de ploi

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o avertizare Cod portocaliu de precipitaţii abundente.

Atenționarea este valabilă vineri şi sâmbătă în unsprezece judeţe, precum şi două alerte Cod galben de ploi însemnate cantitativ, respectiv de intensificări ale vântului, ce vizează aproape jumătate din ţară.

Conform meteorologilor, în intervalul 28 martie, ora 10:00 - 29 martie, ora 12:00, va fi în vigoare un Cod portocaliu de ploi abundente în judeţele Mehedinţi, Gorj şi Vâlcea şi în zona de munte a judeţelor Caraş-Severin, Hunedoara, Alba, Sibiu, Braşov, Argeş, Dâmboviţa şi Prahova. În aceste areal, mai ales prin acumulare, cantităţile de apă vor fi de 50 - 70 l/mp şi local, în special în nordul Olteniei, de peste 80 - 100 l/mp.

Totodată, la altitudini de peste 2.000 de metri, vor fi precipitaţii predominant sub formă de ninsoare şi se va depune strat consistent de zăpadă.

Prognoza de specialitate arată că, în perioada 28 martie, ora 10:00 - 29 martie, ora 12:00, va fi valabil şi un Cod galben de ploi însemnate cantitativ în sudul Banatului şi al Olteniei, vestul şi nordul Munteniei, sud-vestul Moldovei şi al Transilvaniei, precum şi în Carpaţii Occidentali şi local în sudul Carpaţilor Orientali. Astfel, vor fi precipitaţii cu caracter de aversă, iar mai ales prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 25 - 40 l/mp, izolat de peste 50 l/mp.

De asemenea, din dimineaţa zilei de vineri, de la ora 3:00,şi până sâmbătă, la ora 6:00, un alt Cod galben, de data aceasta de intensificări ale vântului, vizează judeţe din sudul Banatului, Oltenia, Muntenia şi Dobrogea, cu perioade în care vântul va avea intensificări cu viteze de 50 - 70 km/h. În vestul Carpaţilor Meridionali, la altitudini în general de peste 2.000 de metri, rafalele vor fi de 75 - 90 km/h şi va fi viscol.

În prezent, la nivelul României este în vigoare o informare de cantităţi de apă însemnate şi intensificări ale vântului, ce va expira sâmbătă, la ora 23:00, dar şi o atenţionare Cod galben de ploi, ce vizează judeţele Hunedoara, Caraş-Severin, Gorj, Vâlcea şi Mehedinţi.