Update - Moțiunea de cenzură a picat. Parlamentul a respins, vineri, moţiunea de cenzură propusă de 155 de deputaţi şi senatori AUR, S.O.S România şi POT.
Au fost 147 de voturi "pentru" şi un vot "împotrivă". Parlamentarii PSD, PNL, USR, UDMR şi minorităţi nu au dorit să voteze
Moţiunea de cenzură contra Guvernului Ciolacu, iniţiată de partidele AUR, SOS România şi POT, este dezbătută şi votată vineri în plenul reunit al Parlamentului.
Pentru a fi adoptată, trebuie să aibă votul majorităţii parlamentarilor, respectiv 233 de voturi „pentru”. Discursul premierului Marcel Ciolacu în Parlament a fost întrerupt cu huiduieli din sală. A fost nevoie de intervenția președintelui de ședință.
Premierul Ciolacu i-a acuzat pe inițiatorii moțiunii, că îl folosesc pe Dumnezeu ca ”agent electoral”.
”Voi nu aveţi nicio politică. Doctrina voastră este şocul şi falsa evlavie. Alimentaţi continuu furia şi paranoia, în timp ce ne vorbiţi de un plan divin pentru România. Dumnezeu este iubire. Nu ură! Voi nu aveţi niciun Dumnezeu! Voi aveţi doar falşi Mesia. Iar pe Dumnezeu l-aţi luat ca agent electoral şi îi duceţi numele în deşert în fiecare zi. Nu vă crapă obrazul pentru toţi preoţii care au murit în închisorile comuniste pentru credinţa lor, în timp ce voi vă folosiţi de Dumnezeu tocmai pentru a întoarce România la acele orori?!”, a spus Marcel Ciolacu.
Preşedintele AUR, George Simion, i-a spus vineri premierului Ciolacu să îşi ia meditatorul şi să plece, până vine valul, deoarece atunci când vine valul, vor plăti toţi pentru mizeriile comise și halul în care a ajuns România.
Simion le-a transmis un mesaj şi parlamentarilor care nu votează moţiunea: ''Sunteţi părtaşi, toţi cei care nu veţi vota această moţiune!”
Președintele AUR a criticat în discurs felul foarte prost, fără precedent, în care funcţionează statul român în care nu este reformată nicio instituţie.