![]()
Cristian Diaconescu a spus, la un post de televiziune, că partea americană a ”refuzat, în acest moment, dar nu avem garanții”. El a descris momentul ca fiind unul „dramatic”, însă a zis că rușii „nu au reușit să-i convingă pe americani”.
„E un moment dramatic, nu vreau să generez niciun fel de emoție, dar problema e extrem de complicată. În primul rând, întâlnirea între reprezentanții Rusiei și cei americani – ce și-a dorit Rusia? Două aspecte – să știe dacă va obține un ascendent pentru a-și face din SUA un aliat pentru proiecte de tip Yalta.
Al doilea aspect, în condițiile în care nu s-ar realiza așa, să convingă partea americană pentru divizări în relația transatlantică. Situația se poate schimba de la o oră la alta sau de la zi la zi. Nu au reușit să îi convingă pe americani.
Ei au dorit să meargă la această întâlnire pentru a transmite un semnal, pentru ca Rusia să intre într-o logică de disponibiltiate despre criză. Au abordat pragmatic și tranzacționist în sensul asumării unor responsabilități, partajate între europeni și americani”, a declarat Cristian Diaconescu.
Cristian Diaconescu a menționat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanțiile de securitate acordate statelor care au intrat în NATO după anul 1997, printre care și România. O astfel de solicitare fusese făcută de Moscova și înaintea invaziei din Ucraina, dar partea americană a refuzat la acel moment.
„Așteptările lor țin de faptul că la un moment dat SUA ar determina înăuntrul NATO partenerilor europeni să retragă garanțiile de securitate ale NATO pe aliniamentul din 1997.
Deci ca noi, cei intrați după 1997, să nu mai beneficiem de aceste garanții, urmând ca, privind situația din aceste zone să intrăm într-un context de negociere în care nu am fi implicați, ca la Yalta, și care în mod evident ar duce la recunoaștere unei zone de influență a Rusiei. Nu e interpretarea mea, e declarația lor”, a mai zis Cristian Diaconescu, referindu-se la discuțiile de acum din Arabia Saudită.
„În egală măsură, evident, această proximitate a NATO ar fi din perspectiva Rusiei necesar a fi limitată cât se pote de mult pentru a-și rezolva problemele de adâncime strategică, adică ei să-și împingă sursa de amenințare, pentru că așa au consacrat-o în opinia publică”, a zis Diaconescu.
„Nu avem garanții”
România, a continuat oficialul, a fost informată în privința discuțiilor.
„Am fost informați, are o relevanță din ce privește relevanța României. Le-am primit, nu le-am cerut noi. Statele Unite au refuzat, în acest moment, dar nu avem garanții”, a mai menționat Cristian Diaconescu, la Antena 3 CNN.
Reprezentanții Rusiei și Statelor Unite le Americii au purtat, marți, o primă etapă de negocieri în Arabia Saudită, fără participarea europenilor ori a ucrainenilor.